Un brașovean a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 1 an și 4 luni, precum și la 90 de zile de muncă în folosul comunității, după o tentativă de mituire a polițiștilor. Bărbatul a fost oprit în trafic pentru depășirea limitei de viteză și, în timpul discuției cu agentul, a oferit o bancnotă de 100 de lei, spunând că reprezintă "meniul zilei". Polițiștii au refuzat mita și au denunțat fapta, iar ulterior, inculpatul a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, incidentul s-a petrecut pe raza orașului Victoria, când șoferul a fost surprins conducând cu 76 km/h, în zonă unde limita legală era de 50 km/h. În timpul întocmirii procesului-verbal, bărbatul a afirmat că în autovehicul se află pelerini care se deplasează de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus către Prislop. La momentul în care i s-a comunicat sancțiunea, acesta a făcut o glumă despre "mâncatul unei fripturi" și a oferit banii polițistului.
Citește și: PrimeCurier: Cum redefinește o rețea eficientă experiența de livrare
Polițistul a refuzat mita și a făcut denunț, iar instanța a stabilit pedeapsa pentru tentativă de dare de mită, cu suspendare sub supraveghere. În perioada de supraveghere de doi ani, inculpatul trebuie să respecte măsuri de control și să presteze muncă neremunerată în folosul comunității. Suma de 100 de lei va fi confiscată, conform deciziei.
Precizare: Toate persoanele menționate în acest articol beneficiază de prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituția României și de art. 4 din Codul de procedură penală, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
