Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a convocat astăzi o întâlnire de lucru pentru a discuta despre situația creșelor din municipiu, în contextul modificărilor legislative din acest an școlar.
La întâlnire au participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, deputați, viceprimar și o reprezentantă a părinților. În cadrul discuției, inspectorul-șef Ovidiu Florin Tripșa a prezentat evoluția legislației care reglementează funcționarea învățământului antepreșcolar și eforturile pentru conformare la noile norme.
Citește și: PEEK & CLOPPENBURG DESCHIDE AL 14-LEA MAGAZIN ÎN ROMÂNIA
De la 1 septembrie 2026, creșele au trecut din subordinea primăriilor în structura Ministerului Educației și Cercetării, personalul fiind integrat în sistemul de învățământ preuniversitar. Această schimbare a impus respectarea unor standarde de normare, ceea ce a dus la reducerea numărului de îngrijitori în creșe, inclusiv în Brașov.
Prefectul a precizat că, la finalul întâlnirii, s-a convenit solicitarea unor clarificări privind aplicarea legislației și posibilitatea ca autoritatea locală, în cazul de față Primăria Brașov, să sprijine ocuparea diferenței de norme de îngrijitori, în condițiile în care situația s-a schimbat odată cu trecerea subordonării.
Conform Monitorulexpres.ro
