Primăria Municipiului Brașov a demarat o acțiune de curățare și desființare a construcțiilor neautorizate de pe strada Laminoarelor.Intervențiile au ca obiectiv eliminarea depozitelor de deșeuri necontrolate, a cotețelor și a altor amenajări ce afectează curățenia și aspectul zonei.
Oficialii orașului au menționat că lucrările cuprind și desființarea conductelor vechi, care nu mai funcționează și care erau utilizate anterior pentru transportul agentului termic.Unele dintre materialele rezultate vor fi reutilizate, acolo unde este necesar, pentru consolidarea malurilor.
Citește și: Expoziția dedicată lui Brâncuși va avea loc în octombrie 2026 la Codlea
Acțiunea include atât curățarea albiei râului, cât și igienizarea terenurilor din jur, având ca scop eliminarea surselor de mizerie și îmbunătățirea condițiilor din regiune.
Reprezentanții Primăriei Brașov subliniază că aceste acțiuni fac parte din inițiativele destinate unui oraș mai curat, mai bine întreținut și mai sigur pentru cetățeni.
