O ursoaică care a fost observată în mod repetat în apropierea unui hotel din Poiana Brașov a fost capturată și eutanasiată în noaptea de miercuri spre joi. Autoritățile au stabilit că animalul fusese capturat și relocat anul trecut, dar a revenit în aceeași zonă.
Echipa de intervenție a acționat în apropierea Hotelului Piatra Mare, după ce prezența ursoaicei a fost semnalată din nou în stațiune. Animalul a fost identificat pe baza crotaliului pe care îl purta, iar verificările au arătat că fusese capturată anterior în Poiana Brașov, relocată și apoi s-a întors în aceeași zonă.
Citește și: PEEK & CLOPPENBURG DESCHIDE AL 14-LEA MAGAZIN ÎN ROMÂNIA
Primăria Brașov a transmis că, având în vedere că animalul a fost alungat de mai multe ori și s-a constatat, în urma identificării după crotaliu, că și anul trecut a fost capturată și relocată în aceeași zonă, s-a decis eutanasirea ursoaicei. În acest an, este al 11-lea exemplar omorât de autorități în Brașov, fiind vorba despre o creștere semnificativă a aparițiilor urșilor în cartiere și zonele turistice.
Numai în luna mai, în municipiu au fost înregistrate peste 120 de apeluri privind prezența urșilor, iar în unele nopți s-au primit până la 25 de sesizări. În majoritatea cazurilor, animalele nu au mai fost găsite la sosirea patrulelor, fiind alungate în pădure. Estimările specialiștilor indică faptul că în pădurile din jurul Brașovului trăiesc aproximativ 110 urși, de aproape nouă ori mai mult decât numărul considerat optim pentru această suprafață.
Recent, o prezență neobișnuită a unui urs de mari dimensiuni a declanșat o alertă în județul Ilfov, după ce animalul a fost observat în pădurile din apropierea capitalei. Semnalat inițial în zona Gruiu de un pădurar cu experiență, ursul a fost ulterior localizat la limita cu localitatea Snagov, iar autoritățile au emis avertizări Ro-Alert și monitorizează permanent perimetrul.
