Sursă: Monitorulexpres.ro
În ultimul weekend din august, 12 sate din Țara Făgărașului își deschid porțile pentru un program comun de activități dedicate patrimoniului rural. Inițiativa aparține Comunității Iubitorilor de Patrimoniu din Țara Făgărașului, sub umbrela Fundației Comunitare Țara Făgărașului.
Citește și: Autobuzele RATBV de pe liniile 2B și 9 vor circula pe traseu deviat
Programul reunește activități pregătite în mai multe localități din zonă, având ca scop valorificarea patrimoniului cultural rural ca motor pentru coagularea comunității și regenerarea locală. Această idee a fost generată în urma întâlnirilor de lucru ale comunității, care s-au desfășurat în cadrul proiectului „Eco-sisteme muzeale rurale vii”.
În 2025, proprietari și administratori de muzee, colecții și obiective de patrimoniu din Țara Făgărașului s-au întâlnit pentru a schimba experiențe și a colabora, sub coordonarea echipei Nopții Muzeelor la Sate. Cu această ocazie, a fost creată la Mândra o stație a Nopții Muzeelor la Sate.
De atunci, ecosistemul a rămas activ, iar membrii comunității continuă să colaboreze, schimbând idei și resurse. Weekendul dedicat patrimoniului este unul dintre primele rezultate vizibile ale acestei colaborări, oferind publicului ocazia de a descoperit Țara Făgărașului printr-o rețea de locuri, oameni și povești.
Comunitățile implicate în acest program includ Mândra, Veneția de Jos, Cincu, Cincșor, Mărgineni, Ileni, Drăguș, Șinca Veche, Sâmbăta de Jos, Șona, Calbor și Felmer.
