Senatorul Marius Dunca, președintele PSD Brașov, a transmis pe rețelele sociale că votul de ieri din Parlament marchează o etapă importantă pentru România, după o perioadă de criză politică și economică.Acesta consideră că noul guvern se angajează să inverseze efectele negative ale guvernării anterioare și să readucă speranța în casele românilor.
În discursul său, senatorul a subliniat că toți miniștrii PSD au primit aviz pozitiv la audieri și că primele 30 de zile vor fi dedicate acțiunilor concrete.Printre priorități se numără deblocarea finanțării pentru urgențele din sănătate, precum ambulanțe, UPU, medicamente și combustibil.De asemenea, se va lucra la clarificarea situației datoriilor lăsate în urmă, precum subvențiile neplătite la energie, facturile restante și banii pierduți din PNRR.
Citește și: Brașovul marchează Ziua Armatei României cu ceremonie și restricții de circulație pe 25 octombrie
Senatorul a precizat că se va stabili un calendar pentru achitarea facturilor restante ale statului, pentru a evita blocajele în economie.În același timp, se menține ținta de deficit, dar se schimbă modul în care se ajunge la ea, pentru a sprijini economia națională, investițiile și locurile de muncă.În final, Dunca a afirmat că încrederea exprimată prin votul de 280 de parlamentari impune responsabilitate și acțiuni concrete în beneficiul românilor.
Conform Infobrasov.net
