Elevii brașoveni au protestat în semn de nemulțumire față de uniformele obligatorii

Mihnea Roman · Brașov Expres

Un număr de elevi din Brașov au venit astăzi la școală îmbrăcați în negru, participând la un protest național împotriva proiectului de lege care prevede introducerea uniformelor obligatorii în învățământ.

Aceștia și-au exprimat nemulțumirea față de decizia legislativă, susținând că nu le-au fost ascultate părerile și că această măsură nu aduce beneficii pentru procesul educațional.

Ana Maria Savu, director de PR și comunicare în Consiliul Județean al Elevilor Brașov, a precizat că protestul are loc pentru că elevii consideră că dreptul lor la exprimare este pus la încercare și că această uniformă ar putea reprezenta o problemă financiară pentru elevii mai puțin privilegiați.

De asemenea, ea a menționat că în județul Brașov există licee cu uniforme proprii, precum și unități cu coduri de culoare, pe care elevii le respectă deja.

Majoritatea școlilor recomandă nuanțe simple, precum alb, negru sau bleumarin, și piese vestimentare decente, pe care elevii le pot combina între ei.

Citește articolul complet pe Brașov Expres

Deschide articolul →