Reprezentanții patronatelor avertizează: TVA ar putea urca la 24% în contextul crizei economice din România

Radu Constantinescu · Brașov Expres

Reprezentanții patronatelor din România avertizează că țara noastră se află la un pas de o criză economică, iar TVA ar putea fi majorat la 24%.

Analiza realizată de patronate evidențiază o serie de riscuri economice, inclusiv creșterea euro și a dobânzilor, care pot afecta grav stabilitatea financiară a țării.

Potrivit documentului, dobânzile la împrumuturile externe ale României au crescut de la puțin peste 6% la 7,3%, iar această tendință negativă ar putea continua în perioada următoare, accentuând presiunea asupra bugetului național.

Care sunt principalele consecințe ale crizei economice anunțate de patronate.

Reprezentanții patronatelor susțin că, dacă trendul actual al dobânzilor va persista, cursul leu-euro ar putea ajunge la 5,2 lei, iar ratele la credite se pot majora cu până la 10% în următoarele luni.

Citește articolul complet pe Brașov Expres

Deschide articolul →