Sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Mântuitorului marchează hotarul dintre vară și toamnă

Radu Constantinescu · Brașov Expres

ro Pe 6 august 2026, creștinii ortodocși sărbătoresc Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, o zi cu semnificație spirituală și populară, marcând totodată începutul toamnei calendaristice.

În tradiția românească, această zi reprezintă hotarul dintre vară și toamnă, fiind considerată un moment în care natura își schimbă aspectul, frunzele încep să se îngălbenască, iar păsările migratoare pornesc spre țările calde.

În același timp, în popor se recoltază plante și fructe de leac, iar credincioșii își amintesc de cei dragi, oferind pomană cu struguri, must sau faguri de albine.

Semnificația religioasă a sărbătorii Schimbarea la Faţă În calendarul creștin ortodox, această sărbătoare, cunoscută și ca Preobrajenia sau Probojenia, comemorează momentul în care Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor Săi pe muntele Tabor, schimbându-și înfățișarea și revelându-și divinitatea.

Evenimentul a avut loc în ultimul an al vieții pământești a lui Iisus, fiind unul dintre cele mai importante praznice împărătești.

Citește articolul complet pe Brașov Expres

Deschide articolul →